Strofe desperecheate - Vasile Alecsandri

I. În pulberea dusă de vânturi
Sub pașii noștri călători,
Cită-i luată de pe flori
Și câtă, vai! de pe mormânturi!
Voi, ce purtați cupa la gură,
Ah! deșertați cupa deplin...
A morților cenușă sură
Presară-ades dulcele vin!

II. Înger căzut! Înfipt-ai piciorul tău în tină,
Mișcând din vreme-n vreme aripele-n lumină.
Putea-vei scăpa oare din gândul ce te-a prins?
Vai! chiar pe-a ta aripă noroiul s-a întins!

III. Privind fără-ncetare prostia omenească,
De lung urât cuprinsă, Eternitatea cască!

IV. Din crinul palid ce cade, moare,
Alt crin răsare viu pre pământ.
Tu, copiliță, ai murit floare
Ș-ai zburat, înger, de pe mormânt.

V. Când ochiul se deschide în faptul dimineții,
Cu razele luminii unește pe-ale vieții,
Și cerul și pământul în el se întâlnesc
Și-n dulce oglindire voios se înfrățesc.

VI. Te-ai dus în raiul cu dulci lumini,
Dar nu ești moartă tu pentru mine!
Eu jumătate sunt în mormânt,
Tu jumătate ești pe pământ!

VII. Sculptor cu mină aspră! Acel care-n urgie
Sculptează Libertatea în formă de sclavie,
Că trist fior de moarte se strecură prin lume
Și chiar mormântul rece respinge al său nume.

VIII. Mărețul Rege, mândru de sceptrul său puternic,
Ce-apasă fruntea goală poporului nemernic,
Se crede deopotrivă cu însuși Dumnezeu!
Un singur om pe lume înfruntă visul său,
Zicându-i : " Tu ai sceptrul cu care sapi pământul,
Eu, cioclu, am lopata cu care-ți sap mormântul!"

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri