Stroe Plopan - Vasile Alecsandri

Balada poporală

Sus, pe muchea dealului,
Merge-n voia calului
Un bujor de căpitan
Care poartă buzdugan.
El aruncă ochi de sus
Când spre valea din apus,
Când spre șesul răsărit,
Și o cață ca să vadă
N-ar zări cumva o pradă
Ici în zare, colo-n zare,
Pe sub cer, în depărtare?
Ciocârlia sus cântă,
Iar voinicul cuvântă:
"Căci nu am aripa ta,
Ciocârlie nevăzută,
Păsărică-n cer pierdută!
Căci nu am și zborul tău
Să mă-nalt în cer și eu
Ca să văd din dos de zare
De nu vin oarde tătare
Să răpească și să fure
Fete mari cu ochi de mure
Și copii mărunți de ani,
Copilași de cei bălani?"
Cum mergea și cum grăia,
Iată, mari, ca zărea
Jos, devale, pe sub deal,
Lângă apă, sus, pe mal,
Un foc mare strălucind,
Printre sălcii pâlpâind,
Și-mprejurul focului,
Trei tătari stând locului
Și frigând un miel furat
Într-o furcă aninat.
Caii lor pășteau deoparte,
Iar la umbră nu departe,
Se bocea biata copilă
De umplea crângul de milă,
Dar păgânii o priveau,
Și privind-o crunt râdeau
Și ziceau în limba lor:
"Mult plătește ist odor,
Căci e puică de bun soi,
Și-i ca trestia la boi,
Și-i ca luna la obraz,
Numai bună de-un viteaz.
Ghirai hanul pentru ea
Ne-a da scule câte-om vrea,
Și caftane de sultani,
Și cincizeci de pungi de bani!"
Cât Plopan mi-i auzea,
Calul iute-și repezea:
"Bună ziua, măi tătari,
Prădători de fete mari!
Spuneți mie fără teamă,
Fără teamă, dați-mi seama:
Ori vrei roaba de schimbare,
Ori vrei roaba de vânzare?
De-i pe schimb eu mult v-oi da,
Căci cu zile v-oi lăsa.
De-i cu plată, eu sunt gata
De la voi să cumpăr fața,
Nu cu aur, nici caftan,
Ci cu dări de buzdugan".
Tătărimea iar râdea;
Din trei, unul răspundea:
"Auzit-ați, auzit,
Pe romanul îndrăcit?
Cică-i prins de mare dor
Ca să meargă plutitor,
Când pe apă-ntins la soare,
Când sub apă curgătoare,
Până-n Dunărea cea lată,
Pân-în mare turburată?"
Bine vorba nu sfârșea,
Vai de lume! - amar de ea!
Buzduganul se-nvârtea,
Ca un vultur s-abătea,
Pe păgâni îi și turtea!
Apoi mândrul căpitan,
Care-i zic Stroe Plopan,
La copilă se ducea
Și cu drag așa-i grăia:
"Cine-mparte, parte-și face,
Cum i-e dorul, cum îi place.
La tătari am împărțit
Buzduganu-mi oțelit.

Ție, dragă fată mare,
Îți fac parte de scăpare,
Iară partea ce-mi fac mie
Ești tu, draga mea soție."
Copilița ce zicea?
Știu că nu se mai bocea.
Păru-n față-și aducea,
Cu voinicul se ducea.
Fie calea lor ușoară,
Cu foc lin la inimioară,
Cum e scris, cum e menit,
Când e timpul de iubit.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri