Soarele și luna - Vasile Alecsandri

Umblă, frate, mândrul soare,
Umblă, frate, să se-nsoare

Nouă ai
Pe nouă căi

Care noaptea pasc în rai.
Umbla cerul și pământul
Ca săgeata și ca vântul,
Dar toți caii-și obosea
și potriva nu-și găsea
Ca sora sa Ileana,
Ileana Cosânzeana,
Ce-i frumoasă ca o floare
într-o iarnă fără soare.
,,Surioară Ileano,
Ileano Cosânzeano!
Haideți să ne logodim,

C-amândoi ne potrivim
și la plete și la fete
și la dable frumusețe.
Eu am plete strălucite,
Tu ai plete aurite,
Eu am fața arzătoare,
Tu, față mângâietoare."
,,Alei, frate luminate,
Trupușor făr' de păcate,
Nu se află-adevărat
Frați să se fi cununat.
Câtă-ți tu de cerul tău
și eu de pământul meu,
C-așa vrut-a Dumnezeu."
Soarele se-ntunecă,
Sus, la Domnul se urcă,

Domnului se închină
și din gură cuvântă:
"Doamne sfinte,
și părinte!
Mie timpul mi-a sosit,
Timpul de căsătorit,
și potrivă n-am găsit
Ca soră-mea Ileana,
Ileana Cosânzeana".
Domnul sfânt îl ascultă
și de mână mi-l lua
și prin iaduri mi-l purta,
Doar că l-ar înspăimânta,
și prin rai încă-l purta,
Doară că l-ar încânta,
Apoi Domnul-Dumnezeu

Cuvânta cu graiul său,
Iar când Domnul cuvânta,
Lumile se deșteptă
și cu drag îl ascultă.
Cerurile strălucea,
Norii din senin pierea:
,,Soare, soare luminate,
Trupușor făr' de păcate,
Raiul tu l-ai petrecut
și prin iad încă-ai trecut,
Ce mai zice gândul tău?"
,,Zice că sufletul meu,
Aleg iadul chiar de viu
Numai singur să nu fiu,
Ci să fiu cu Ileana,
Ileana Cosânzeana!"

Soarele se cobora,
La sora lui se oprea,
Mândră nunta pregătea,
Pe Ileana și-o gătea
Cu pețeală de mireasă,
Cununa de-mpărăteașă,
și rochița nețesută,
Din pietre scumpe bătută.
Apoi mândri, el și ea
La biserică mergea.
Dar când nunta se făcea,
Vai de el, amar de ea!
Candelele se stingea,
Clopotele se dogea,
Sfinții față-și ascundea,
Preoți în genunchi cădea.
Iar mireasă, vai de ea!
Frig de moarte-o cuprindea
Căci o mână se-ntindea
și pe sus o ridica
și-n mare mi-o arunca!
Valurile bulbucea,
Iar ea-n valuri cum trecea
Mreana de-aur se făcea.
Soarele se-nalță sus,
Se lasă tot spre apus
și-n mare se cufundă

La soră-sa Ileana,
Ileana Cosânzeana.
Iară Dumnezeu cel sfânt,
Sfânt în cer și pe pământ,
Mână-n valuri că bagă
Mreana-n mână-o apucă
și-n ceruri o aruncă
și-n lună plină-o schimbă,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Cuvântă cu graiul său;
Iar când Domnul cuvântă,
Lumile se spăimânță,
Mările se tupilă,
Munții se cutremură,
Cerul se întunecă:
,,Tu, Ileana Cosânzeana,
Suflețel fără prihană,
și tu, soare luminate,
Trupușor făr' de păcate!
Cu ochii să vă zăriți,
Dar să fiți tot despărțiți.
Zi și noapte plini de dor,
Arși de foc nestingător,
Veșnic să vă alungați,
Cerul să cutreierați,
Lumile să luminați!"

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri