Prier și fata iernii - Vasile Alecsandri

I. S-au iubit iarna cu gerul
S-amândoi s-au însoțit.
De frig mare atunci chiar ferul
Scrijelit au amorțit!
L-a lor nuntă-ngrozitoare
Moartea rece-au asistat
Și, privindu-i mândrul soare
Sus pe cer a înghețat.
Mirii serbezi în cojoace
Veselit-au șase luni,
Invitând cu ei să joace
Viscoloasele furtuni,
S-au avut la cununie
Lăutari de triste hori,
Asprul Crivăț de urgie,
Corbii trist croncănitori.
Iar nuntași, un număr mare
De lupi lacomi, de urși groși,
Toți cu blăni pe spinare,
Cu dinți lungi, cu ochii roși.
Ei în noaptea nunții tare
Mare praznic au făcut
De plăpânde căprioare
Și de-un biet copil pierdut!

II. Iarna are-o față albă
Ca ștergarul alb de in.
Fata are-n sân o salbă
De frumoase flori de crin,
Și zăpadă pe-a ei față,
Și păr luciu de argint;
Pe sub gene, ochi de gheață,
Pe sub buze, mărgărint.
Ea-i frumoasă ca o moartă
În momentul cel suprem
Când, plecând din lume, poartă
Al veciei diademă;
Dar că statuie de ceară,
Doarme făr-a se trezi
De cu zori și până-n seară,
De cu seară până-n zi.
În zadar o tot sărută
Mama ei la ea privind;
Copilița-n veci tăcută
Îi zâmbește aromând.
Mândrul soare cu iubire
O dezmiardă în zadar.
Ea rămâne-n neclintire,
Ca un viu mărgăritar.

III. Iat, -aude-n depărtare
Prier, al verdeții domn,
De vestita fată mare
Adormită-n vecinic somn,

Și el simte deodată
Foc în sânu-i tulburat,
Și în suflet dor de dată,
Dor aprins de însurat.
Iată-l pleacă, dar se luptă
Pe-a lui cale nencetat
Cu ninsoarea întreruptă
De ploi reci, de vânt turbat;
Și, răpit pe-aripa grăbii
El străbate neoprit
Tristele zile-ale Babuu,
De cocori călăuzit.
Iat, -ajunge, iată vede
Fața-n haine de ninsori.
El o cheamă, se repede
S-o sărută de trei ori.
S-au trezit copila dragă
Sub sărutul arzător,
Ea zâmbește, dar, pribeagă,
Se preface într-un nor!...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri