Tu ce de mine mult departe
Dorești, nerăbdătoare,
Să scriu pe-a ta frumoasă carte
O strofă 'ncântătoare.
Ființă albă, serafie,
Copilă grațioasă!
Am pentru tine-o poezie
Ca tine de frumoasă;
Dar ca s' o scriu aș vrea o pană
Din aripa-ți divină,
S' o rază vie, diafană
Din alba ta lumină.
Cu-acea rază mult iubită
Mi-aș face-un dulce soare
Ce'n viața mea re' ntinerită
Ar arde cu splendoare.
Cu pana ta din aripioară
Aș scrie că tu ești
O Mărioară-Florioară
Din lumile cerești...
Prin armonii duioase-aș spune
La roze și la stele
Că ești o gingașă minune
Mai scumpă decât ele.
Și închinat la al tău nume.
Al tău poet ferice
Prin visuri dulci în altă lume
S'ar înălța d'aice.
M'aș duce 'n sferele senine
Lipit de sânul tău,
Și te'aș purta voios cu mine
În veci pe sânul meu.
Și de amor și de plăcere,
De-a noastre desfătări,
Aș anima acele sfere
Cu falnice cântări!...
Dar ce zic? Unde mă răpește
Avântul poeziei?
În care plaiuri rătăcește
Aripa fanteziei?
Uit că tu ești în primăvară,
Pe țărmuri înflorite,
Iar eu plecat sunt către seară
Pe câmpuri veștejite!
Tu cânți în razele de soare,
În a junei hore!
Eu cânt în umbra ' ntristătoare
În valea cea de doruri;
Tu zici: "Ferice-i de-a fi jună
Frumoasă și iubită,
Purtând pe frunte o cunună
Cu roze 'mpletită!"
Eu zic, privind cu ' nduioșare
La fața ta divină:
"Ah! trist e omu 'n pribegie
Când lumea-i de flori plină.
Trist e deșertul ce se' ntinde
Pe sub amurgul vieții,
Când vezi cum soarele s' aprinde
În faptul tinereții!
Amar e de-a privi în zare
Un zbor de năluciri
Ce fuge, fuge ' n depărtare
Cu tainice zâmbiri:
Fantasme albe, de iubire,
Care dispar în vânt,
Lăsându-ne la părăsire
Plecați pe un mormânt!
Distribuie: