Vine de la munte iarna la câmpie,
Aducând în poale zile de urgie,
Vie!
Eu sub lampă fac
Visuri de pe plac,
Și luîndu-mi oaspe dulcea primăvară,
Râdem de stihia care plânge-afară.
Iese-n calea iernii ca la o mireasă
Crivățul, fiorii, corbii, pâcla deasă.
Iasă!
Eu cu gândul plec
Și ferice trec
Prin poieni-n floare, prin păduri umbroase,
Unde mii de glasuri cânt-armonioase.
Bate la fereastră iarnă degerată.
Fruntea ei de sloiuri este încărcată.
Bată!
Eu zic: drum bun!
Și în sobă pun
Trei bucăți de frasin care ard cu pară,
Povestind de lumea veche, legendară.
Zboară pe-ntuneric umbre-ngrozitoare,
Cârd de lupi în goană, stol întins de cioare,
Zboare!
Eu în foc privesc
Și mă-nveselesc,
Căci din depărtare văd sosind în țară
Paseri călătoare, oaspeții de vară.
Ninge! vânt de moarte suflă să atingă
Flacăra vieții și din zbor să-o stîngă.
Ningă!
Eu văd răsărind,
Eu văd înflorind
Iarbă pe câmpie, razele de soare
Și la umbra luncii albe lăcrămioare.
Joacă hora tristă lupii din răstoace,
Vulpele codane, urșii cu cojoace,
Joace!
Eu văd prin scântei,
Văd cu ochii mei
Goale salamandre prinse-n hora vie
Că la glas de grieri saltă-n veselie.
Sună-ntreg văzduhul de răcniri nebune,
Miezul nopții cheamă morții să s-adune.
Sune!
Lampa eu mi-o sting,
Gândurile-mi sting
Și pe-o pernă moale cad în aromire
Și mă priumblu-n lumea cea de nălucire!
Distribuie: