Imn către soare - Vasile Alecsandri

O! soare, creatorul când de pe tronul său
Ți-a zis să fii, vrând lumii să dea supremul bine
Atunci el cu mândrie s-a oglindit în tine,
Și chipu-i sfânt rămas-a în veci pe discul tău.
Atunci o liniște profundă s-a lățit
Pe neagra frământare ce clocotea în haos,
Și lumile gustat-au întâiul lor repaos
Și cea întâi zâmbire sub ceruri s-a ivit.
Atunci o armonie sublimă la auz
Ieși din a ta harpă cu strunele de rază,
Și-n noapte-i universul fu vesel ca să vază
Pe calea veciniciei eternu-i călăuz.
O! soare fără umbră, o! splendide izvor
De viață, de rodire, de cânt și de credință,
Prin tine se afirmă înalță providență,
Din tine-a plecat zborul cerescului amor.
Tu geniului falnic dai aripi și cununi,
Tu omului ce moare insufli dor de zile,
Tu dai un dulce farmec la flori și la copile,
Ce sunt a tale fiice, minune-ntre minuni,

A tale zori sunt dalbe, măreț al tău apus,
Pășind cu maiestate în calea-ți ideală,
Formezi o luminoasă arcadă triumfală
Prin care omenirea zărește Domnul sus.
Din toți nenorociții cel mai nenorocit
E orbul ce nu vede sublima ta splendoare,
Din toți cel mai cu parte și cel mai fericit
E vulturul, ce poate să te aține, -o! soare.
Eu, mic atom, în lume pierdut, neînsemnat,
Te port în al meu suflet ce-ntreaga ta mărire,
Căci vecinic el se-nalță spre tine-n strălucire,
Ca razele-ți la cuibul de unde au plecat.
În tine cred, o! soare, de tine-mi este dor,
Prin tine cunoscut-am văpăile iubirii;
Cu tine-am fost tovarăș pe calea fericirii;
În tine-am sorbit viața, în tine vreau să mor!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri