Răspuns la sonetul său gravat pe statueta Caliopei oferită mie la banchetul de la Montpellier
I. Călcat-am multe țări pe lume,
Condus de-o strălucindă stea,
Ca să găsesc, să văd anume
Odrasle mari de ginta mea.
Dar m-am grăbit prin ele-a trece,
Căci mă simțeam de tot străin,
Și sufletu-mi rămânea rece,
Rece și mut în al meu sân.
Sub un butuc frunzos de vie
De-odată vesel m'am oprit,
Când auzii o melodie
Zburând prin spațiul uimit.
Și că pădurea, care vibra
Sub vântul mediteraneu,
La poezia cea febrilă
A tresărit sufletul meu.
Cine cântă în a mea cale?
Un provensal, poet cântă,
Și lume 'n cânturile sale
Ca' n zi de Mia se deșteptă.
II. Privii în juru-mi cu mirare
Și ' ntrezării sub un măslin
Un bujorel de fată mare
Cu ochi de foc, cu chip latin.
Pe-a sale brațe albe, goale
Purta un snop bogat de grâu
Și poame rumene în poale,
Și flori pe cap, și furcă' n brâu.
Iar mai departe 'n nechezare
Zburdă voios un Cal din Craiu
Și' n orizon, pe-albastră mare,
Mii de corăbii lunecau.
Uimit de farmecul frumuseții
Pe cea minune-o întrebai:
"Ești tu zeița Tinereții?"
Ea îmi răspunse 'n dulce grai:
"Eu sunt Proventa! ... Poezia
Și România-mi sunt surori.
Roumieux îmi varsă ambrozia
Și eu îl încunun cu flori!"
Distribuie: