Doina iubirii - Vasile Alecsandri

Trece vara cea-nflorită,
Trece vara cea iubită,

Şi cu dânsa-n altă lume
Se duc florile din lume,

Se duc toate-n pribegie…
Rămâne ţara pustie!

Numai două nu se duc,
Nici se duc, nici se usuc.

Una-i floare de zăpadă,
Una-i floare de livadă,

Una-i floarea crinilor,
Un-a trandafirilor;

Şi amândouă-s răsădite,
Şi amândouă-s înflorite,

Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului!

Mândruliţo, draga mea,
A căzut din cer o stea

Şi mi-a zis într-un ceas rău
C-am să mor de dorul tău!

Şi mi-a zis într-un ceas blând
Că de-i face pe-al meu gând,

Să mă laşi a săruta
Două flori pe faţa ta,

Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului,

De murit, eu noi muri,
Ci cu tine m-oi iubi

Cât or creşte flori în lume
Şi s-or duce-n ceea lume!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri