Dedicație - Vasile Alecsandri

Tu care ești pierdută în neagra veșnicie
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Și care odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură și eu!

O!blândă, mult duioasă și tainică lumină!
În veci printre steluțe te cată al meu dor,
Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemurirei se-nalță c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă
Că trista veșnicie e fără de trecut!

Plăceri dulci a iubitei, plăceri încântătoare,
Simțiri, mărețe visuri de falnic viitor,
V-ați stins într-o clipă ca stele trecătoare
Ce las un întuneric adânc în urma lor.

V-ați stins și de atunci în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire,
Steluța zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah!mult în viață eu te-am iubit pe tine,
O!dulce dezmierdare a sufletului meu!
Și multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură și eu!

Frumoasă îngerela cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viață mi-ai lucit,
Și-n ceruri cu grăbire, ca un miros de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir poetic, coroana vieții mele,
Ce mângâie și-nvie duios-inima mea,
Și care unește cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o!dragă lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la al iubirii soare,
Ai deșteptat în mine poetice simțiri,
Primește-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri