Ciclonul - Vasile Alecsandri

Lunca mie drăgălașă, de-a mea inima cântată,
Ieri frumoasă și-nverzită, astăzi zace inundată,

Căci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
În a sale brațe crunte a răpit-o și cuprins.

Dragă luncă! iarba-ți verde și a florilor comoară
Dispărut-au sub potopul ce din treacăt le omoară.

Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor
țipă jalnic, îngrozite pentru cuiburile lor.

Dar o și mai cruntă spaimă, dar o cumpăna mai mare
Le așteaptă, vai de ele! după cruntă inundare.

Un ciclon din zarea neagră, plin de fulgeri trăznitori
Vine, vâjâie și urlă, aducând troieni de nori.

Peste luncă se abate, dărmă, sfarmă-ntr-o clipeală
Nalți stejari trecuți prin secoli cu-a lor frunte triumfală

Și răstoarnă uriesii pe-a lor dese seminții,
Ieri vioaie-n a lor umbră, azi ucise-n vijelii.

Trist tablou de pustiire! sub a cerului urgie,
Biata luncă geme, lupta în grozavă agonie

Și aduce-n triste gânduri pe tot omul simțitor
Când privește cum giganții se răstoarnă de ușor!...

Din ei unul, mai departe, fulgerat de-a drept în frunte,
Are-o creangă ruptă, verde, ce pe apă face punte.

Ea se clatină în aer, legănând un cuib duios
Unde patru păsărele cântă lin, armonios.

Pe sub el, îngrozitoare, valurile clocotesc,
Printre crengi se suie șerpii, tunetele sus trăznesc.

Însă cuibul n-are grija, căci un cuib e o cetate,
Are-un înger ce-l păzește de stihiile turbate,

Și prin aspră vâjâire a cumplitelor vântoase
Către ceruri se înalță glasuri dulci, melodioase.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri