Calul cardinalului Batori - Vasile Alecsandri

Bățor Cardinalul, ușurel de minte,
Pe-un cal alb de spume fuge tot nainte

Peste văi și râuri, peste munți de-adrept.
Făr' a 'ntoarce capul rezemat de piept.
Căci i-e teamă 'n suflet, teamă să zărească
A lui Mihai Vodă umbra vitejească!...
El dedese pradă oastea-i de Magnați
Românilor aprigi de peste Carpați,

S'acea oaste mândră, multă, strălucită,
Parte zace moartă, parte-i risipită!
Fuge Cardinalul! ... Împrejurul lui
Vâjâie și-l mustră boarea vântului;

Îl mustră și munții cu nouri pe frunte,
Și codrii îl mustră, și șoimii de munte!
Iar când obositul, cuprins de fiori,
Vrea să s' odihnească în poieni cu flori,

Florile îndată se prefac în spinuri,
Poienele negre scot aspre suspinuri!
Și când el aleargă la vreun izvor,
Apa se roșește, se preface 'n nor!
Și când el la umbră câtă să pătrunză,
Codrii gem, copacii scutur' a lor frunză!
Și din munți, din codrii, din văile-adânci
Ies mii de fantasme căzute pe brânci,

Triste, șovăinde, amenințătoare,
Palide ca moartea, ca ea ' ngrozitoare,

Împiedicând zborul albului fugar
Și strigând în cale-i cu vuiet amar;

"Blestem ție, Bator! tu ce cu rușine
Fugi lăsându-ți oastea murind pentru tine!"

Calul se ' nfioară! el cearcă 'napoi
Să-și ducă stăpânul în foc, la război.
Și cumplit nechează, și cu mult dor plânge
Întorcându-și capul spre câmpul de sânge.
Că el Cardinalul câtă 'ndărăt ...
"Vai! Iată-l! strigă, iată grozavul Mihai!"

Și nebun de spaimă, rugând, Cardinalul
Face cruci o sută, își îndeamnă calul.
Dar sirepul falnic stă! ... s' oftând din greu
Cade mort de jalea stăpânului său!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri