Călătorul - Vasile Alecsandri

Trece-un călător și cântă,
Trece pe-o cărare frântă
Prin câmpia înflorită,
Cu inima vestejită.
El se plânge că-n cea lume
Nime știe de-al său nume,
Nime nu se îngrijește
De e mort ori de trăiește.
Surioara Magdalina
L-auzea dintr-o grădină,
și pe gânduri ea cădea
și de dor se aprindea:
„Călătorule mâhnit,
și prin lume rătăcit!
Tu ești pasăre străină

Care cântă prin grădina
s-apoi zboară mai departe
Lăsând inimi înfocate."
„Surioară mângâioasă!
Mult ești dulce și frumoasă!
Ochii-ți ard și-ți arde față
Ca garoafa dimineață,
Când de rouă-i încărcată
și-n lumină se arată."
„Călătorule mâhnit,
Nu ți-e calul obosit?"
„Nu, drăguță, nicidecum,
Dar e săturat de drum".
Călătorul se oprea,
Nici că mai călătorea!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.