La mijlocul drumului,
La puțul porumbului
Văzui floarea câmpului,
Dar nu-i floarea câmpului,
și-i chiar ochiul șarpelui,
șarpe lung cu solzii verzi,
Nici să-l vezi, nici să-l visezi.
Cel balaur din păcate
Înghițise jumătate
Trup cu arme ferecate,
Trupușor de voinicel
Ce striga mereu din el:
,,Săi, bădiță ortomane,
Că m-ajunge la ciolane!
Sai, bădiță, de mă scoate,
Că m-apuc' fiori de moarte!"
Iată-n lungul drumului
La puțul porumbului
Că venea, mari, venea
Pe balaur de-ntâlnea
Un viteaz de ortoman
Pe-un cal negru dobrogean.
,,Măi balaur! strigă el,
Lăsă trupul tinerel,
Că te curm pe jumătate
Să-mi răscumpăr din păcate."
șarpele se zvârcolea
și cu șapte limbi grăia:
,,Ortomane,
Hoțomane! Bate-ți negrul
Pe de-a-ntregul
și te du, și fugi de mine
Că nu-i bine nici de tine."
,,șerpuliță,
Dinți de criță,
Am un paloș de oțel,
Lăsa trupul tinerel."
,,Taie-mă, nu mă tăia,
Nu mă las de prada mea,
Ist copil chiar din pruncie
Maica sa mi l-a dat mie,
Că ades Îl blestemă
și-i zicea când Îl culcă:
,,Culcă-te, alină-te
șarpele sugă-mi-te!"
Cel viteaz de ortomân
Izbea negrul dobrogean
și cu pala lui cea nouă
Pe balaur tăia-n două,
Apoi trupul Înghițit,
Plin de râne, otrăvit,
El În cârcă-l ridică,
Sus, la stână se urcă
și În lapte mi-l scălda,
De venin Îl curățea
și cu viață-l dăruia.
Apoi, mari, cât trăia,
Frați de cruce se prindea
și-mpreună voinicea
Pe balauri de stârpea!
Distribuie: