Val - creaţii proprii

A sosit din nou Crǎciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul
La covrigi şi la nuci multe;

O listǎ am de ani de zile
Într-o agendǎ de birou
Şi trec prin galbenele-i file
Doar de Crǎciun şi Anul Nou,

Aş fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moşul cel iubit e-un basm pentru copii,

Mos Clǎciune, Mos Clǎciune,
Anul ǎsta tot, pe bune,
Cǎ am fost bǎiat cuminte,
Am la tine-o lugǎminte:

De-ar şti fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,

A-nceput demult să cadă
Câte-un fir, acum a stat,
Parcă s-a mai luminat
Şi în casă şi pe stradă

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare…ce să mai! era bărbat;

Mai ştiţi voi oare, oameni, ce-i aia îndurare,
Ce e aceea milă, durere,-amar, ce-i chin?
Culegi numai ce sameni, din ură nu răsare
Iubire, mângâiere, doar lacrimi şi suspin;

Se spune că-ntr-o ţară, cum sunt atâtea-n lume,
Cu oameni minunaţi, la fel ca-n România,
Săraci şi amărâţi, dar puşi mereu pe glume,
S-a inventat ceva, salvând economia,

De-aş fi eu cumpănă-n răscruce,
I-aş iscodi pe trecători,
De unde vin şi-unde s-or duce,
De au văzut dorul în zori;