Val - creaţii proprii

Mi-amintesc și-acuma, Doamne,
Om la patrușcinci de toamne,
Când eram copil, pe luncă,
M-a trimis mama la muncă,

Nu ştiu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moş Crăciun!
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,

Se-aleg douăşpe luni cât mai frumoase,
Vreo trei, pudrate-n cetini de ninsoare
Şi trei cu mieluşei sub pomi în floare,
Trei calde, fără nori, pline de soare,

Cât aș fi de pus pe glume,
Scuip ȋn sân de speriat,
Ce aud de pe la lume
Clevetind la noi prin sat,

Aş fi putut să cred cu zeci de ani nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că “Moşul” cel iubit e-un basm pentru copii,

Nu ştiu dacă-mi pare mie,
Ori…că lumea e sucită,
A-nceput parcă să fie
Chiar şi lenea obosită,

Reproş lui Dumnezeu

Mi-o făcuşi Tu, mie, Doamne,
Botezat şi bun creştin,

Îmi amintesc perfect, distinsă doamnă,
Eram pe-atunci, la fel, în plină toamnă,
Colegi în anul ultim de liceu,
Când, dintre toţi din clasă, numai eu

De când am atâţia fani,
Mi-au picat buluc aseară,
Neamurile din Paşcani,
Vizită protocolară,

Am început să nu mai fiu uimit
De câtă văicăreală e prin sat,
Femei care se plâng că n-au găsit,
Şi nu găsesc pe lume un bărbat