Val - creaţii proprii

Cât aş fi de pus pe glume,
Când văd neamul meu prin lume,
Cum se zbate-mprăştiat,
Jefuit şi alungat,

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip şi-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat şi-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

De-ar fi ca să mai vin cum am venit,
Să-mi dai, la fel, o zi de primăvară,
Când mi-a zâmbit cireşu-ntâia oară
De-atâta aşteptare, pârguit;

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mǎ regǎsesc în satul meu
La casa bǎtrâneascǎ de pe vale;

Prin satul meu ce-l port de ani în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând

Cum vorbesc astăzi prin sat babele clevetitoare,
În sfârşit, s-a aprobat “pensia de fată mare”
De al nostru parlament ce se zbate an de an,
Să ne-aducă, evident, la nivel european;

-Pǎrinte, am venit sǎ fiu iertat,
Cum sunt eu bun şi plin de nenoroc,
Fǎcui fǎrǎ sǎ vreau un mic pǎcat
Cu-n braţ de lemne bune pentru foc…

Când Soarele, uşor, peste colină,
Sub orizont se lasă-n întuneric,
Apar, ascunse-n ziuă de lumină,
Pe boltă licărind stele feeric,

Primeşte-Ţi osânda şi chinul din oase,
Coroana de spini ca şi cuiele-n palme,
Ascultă zevzecii nălţându-Ţi sudalme
Urmând pe Barabas şi astăzi, Cristoase,

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fiică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,