Unde au apus holteii - Vasile Copilu-Cheatră

Unde au apus holteii cu umerii cât leoitra de la car din Runc,
Sau poate ați crescut așa numai în inima-mi de prunc?
Pumnul vostru, altădată, buzdugan e zdreanță colilie
Şi-n vinele voastre curge sânge de mocirlă şi leșie.

Așa să fi fost şi ieri niște slugi cu spinarea îndoită,
Cu frunțile acelea sărutate de soare, ca o gloată umilită,
Dar atunci cum a fost cu putință să sfîrticați munții pozdări
Şi să rumegați în dinți cătanele grofilor din cele patru zări?

Nu-i modru să se fi ridicat dintre voi drept,
Horia, cu o inimă cât Munții Apuseni în piept.
Din coapsa voastră să se fi rupt Iancu, mare şi greu,
Pentru surumanii călcați sub cisme, bătuți de Dumnezeu?

Nu-i cu putință, dacă-ați lăsat amnarul din mână să vă cadă,
Să fi scris voi, cu sânge, însângerata moțului baladă.
Mi-e silă de voi, de traiul vostru, fără o zi aleasă,
Că v-am purtat în inimă mari cât o Vlădeasă.

Mi-e milă şi de mine că v-am cântat durerile dur
Şi-acum nu mai pot să vă văd sub călcâi şi să îndur
Cătanele verzi cu cruci încârligate,
Cum vă biciuiesc ca pe niște iobagi, cu douăzeci şi una la spate.

Decât să vă mai văd tot umiliți din an în an,
De ce n-ați strânge viața de grumaz ca ortacul nost Crișan?
Ar fi mai de omenie şi mai drept,
Să vă puneți pentru totdeauna, mâinile pe piept!

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră