Un ateu strălucit

luni, 17 decembrie 2018

„Tată, dintr-o-mbucătură,
Dă-mi o cuminecătură,
Să nu mai întrebe sfinții
Unde mi-am pierdut părinții.”

Geamul minții se închide,
Poarta gurii se deschide,
Constelația de gânduri
Îmi pătrunde printre rânduri

Şi tristeţea e a mea.
„Nu-i aşa că dumneata
Mă îndrumi spre-o piramidă
Şi în vârful de clepsidră
Se opreşte timpul meu?
Nu există Dumnezeu!”

„Călărit-au norii mei
Pe gânduri, ca niște zmei
Şi în tropot, din caiele,
S-au înfipt în patru stele:

Prima, Nordul îmi arată
Şi îmi cere sfert de plată
Din ce-am strâns pentru un ort,
Ce învie mortul mort.

Alta scânteie la Sud,
Unde păsări se aud
Cum adună firmituri
De prin pâini cu scobituri.

De la Est mă nasc şi eu,
Din muson şi alizeu,
Cu trei rânduri de penaj,
Căutându-mi atelaj.

Prima Nordul îmi arată,
Cea din Sud – nemeritată –,
De la Est mă nasc şi eu,
Iar în Vest e Dumnezeu.”

Nu ştiu dacă există astăzi Dumnezeu,
Nu știu nici pentru mâine şi nici pentru poimâine,
Căci eu la masa morţii voi fi doar un antreu
Şi nu va fi nici vin, şi nu va fi nici pâine.


25 iulie 2016, Constanţa

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: