Tinca - Tudor Arghezi

Coșul ei cu soare,
Proptit în șold, pe cingătoare,
Ducea snopi de ochi galbeni, cu gene de lapte,
Și garoafe de noapte.
În sânul ei ca mura
Își pironeau căutătura
Domnii zvelți din jurul mesii.
-"Cine mai ia florile miresii?"

Fă, Tinco, fă! papucii de mătase,
Mărgele, cerceii nu ți i-a dat Năstase-
Și-n fiecare dești câte-un inel
Nu ți l-a strâns cu mâinile lui, el.

Cine ți-a frământat carnea de abanos
Și ți-a băut oftatul mincinos?
Cui i-ai dat, fă, să ți-o cunoască
Făptura ta împărătească?

Cine ți-a dezlegat părul cu miros de tutun?
Cine ți-a scos cămașa, ciorapul?
Cine ți-a îngropat capul
Nebun,
În brațele lui noduroase, păroase,
Și te-a-nfrigurat fierbinte până-n oase?

Tu n-ai voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai
Curvă dulce, cu mărgăritarel de mai!

Vezi, Năstase, osânditul
Nu te-a pătruns decât o dată;
Și atuncea toată,
Cu tot cuțitul.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.