Rugă de seară - Tudor Arghezi

Infinit! Infinit! Adună-ți bolțile deodată,
în șuier prelungit -
Și-n fruntea mea secată
Și-n pieptu-mi aiurit
Te-nfige drept ca o săgeată.
Simbolic
Infinit! Te strânge-n chip de fulg,
Și-n mine. lămurit
Te răspândește - să mă smulg.
Să cad ca un aerolit
Scăpat urlând. din circuit. Demonic
Infinit! Descinde-n mine cum descind
Tenebrele-ntr-un schit
în care sunete se-ntind
Dintr-o cupolă spre zenit,
Stropită-n creștet cu argint.
Cu tine dorul am
Să fiu răsplămâdit și șters,
în slava mea de miligram
De praf, suflat în univers;
Și dă-mi virtutea unui bram,
Pământu-n vrăji să ți-l destram.
Și curgi prin ochii mei,
Prin fruntea mea, prin aste mâini,
Să-neci cohortele de zei
Din ritul bieților păgâni.
Cuvântul meu să ardă,
Gândirea mea s-arunce foc
În sinagoga lor bastardă;
Și ciuma-n formă de
cocardă
Să cadă-n pieptul lor de foc
Căscat de-a pururi spre
Noroc. Să-mi fie verbul limbă
De flăcări vaste ce distrug
Trecând ca șerpii când se plimbă;
Cuvântul meu să fie plug
Ce fața solului o schimbă,
Lăsând în urma lui belșug.
O! dă-mi puterea să scufund
O lume vagă, lâncezândă.
Și să țâșnească-apoi din fund
O alta, limpede și blândă,

Și-apoi mă-nghite-ntreg în haos,
Umil, senin și mulțumit
Că las în urma mea repaos,
Și-o foaie nouă de adaos
La
Cartea veșnicului mit
în care visul mi-e strivit
Ca un vlăstar de mărgărit.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi