Prințul - Tudor Arghezi

Biruitor de lifte și jivine,
Așteaptă dârz, la rându-i biruit,
Și ochii lui, de patru timpuri pline,
Încremeniți pe zare, n-au dormit.

Pe locul unde și-a răpus vrăjmașii
Iar slava lor țărână a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, pașii
Curtenilor șireți ce l-au vândut.

Închis în turnul morții din poruncă,
Prințul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca niște vulturi negri ce-și aruncă
Între cotețe rotirile lor.

Puterea lui întreagă și vitează
Ascultă-n noaptea de safir și lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.

Și când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoșei domnești,
Prințul te simte, spadă fermecată,
Prinsă de sold, c-ai tremurat și crești.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi