Păsările negre taie, înghețate și greoaie.
Cu aripile deschise.
Cerul ce le amorțise, într-acolo,-n asfințit.
Prin văzduh înțepenit.
Un' se duc cine mai știe.
Fără cuib nici colivie-n
Ramurile, ca de fier. îmbrăcate-n smalț de ger ?
Zborul lor când să se-nvețe
Prin văzduh, fără să-nghețe.
Șchiopătând.
Din când în când ?
Că le degeră de-a dreptul
Subsuorile și pieptul.
Și le arde-n ochi și ghiare
Vântul, ca o apă-tare.
Le-aș pofti să intre-ncai,
Să le dau pesmeți și ceai,
Să le dau, în așternut,
Mei, alune și năut,
Să le-adorm, măcar atât,
Cu-oblojeli până la gât -
Sau le vir într-un suman.
Dar mă cred rău și dușman,
Fiindcă omul cu biciușca-i
Vânător cu glonț de pușcă.
M-aș ruga și nu știu cui,
Să-mi dea scufii, să le pui.
Și ciorapi de lână groasă,
Poate și târligi de casă;
Însă lungi și cu carâmbi,
Fie otova sau strâmbi,
Ori cu-ncrețituri și fald -
Numai să le ție cald.
Aș ruga-o pe bunica
Să ia fus și furca mică
Și să tragă din fuior
Fire moi, de dragul lor.
Și-o să o mai rog să facă,
Sâmbătă. și câte-o clacă
De logodnici și feciori,
Pentru bufnițe și ciori.
Pentru berze și cocori.
Să le-ncalțe. să
Ie-mbrace în ciubote și cojoace.
Drept răsplată, curmeziș,
Le-or clădi, pe-acoperiș.
Cuiburi mari
Cu pui hoinari,
Din ostrețe,
Crăci și bețe,
Și din paie de secară,
Caselor, la primăvară
Distribuie: