Monopol - Tudor Arghezi

Un scriitor ilustru ajunse proprietar
Pe scris și pe tipar.
Dă tuturora aspre mustrări, dojeni și lecții,
Înverșunat, la pândă în sute de direcții, -
Politică, știință, guvern, literatură, -
Nu-i dă răgaz să sufle cu până nimănui
Străin de tămâierea și de pulpana lui.
Cine voia să-i placă, și ca să-i meargă bine,
Era silit condeiul la idol să-și închine,
Căci îi plăcea, de-a lungul de către orice ins,
Frecat cu mirodenii, să die-ntins și lins.
Te-nchiriai pe lună
Penița-ți era bună,
Te-nchiriai pe viață
Erai primit în horă și arătat în piață.
Ilustrul însă, iaca,
Vedea că cititorii cu el nu prea se-mpacă.
Avea cerneală multă și înmuia în ea
Cea mai nemăsurată bidinea.
Când se pornea să scrie
Nu-l ajungea din urmă nicio tipografie,
Necum cumva cititul,
Căci frazei începute de-i căutai sfârșitul
Și punctul, printre rânduri mânate cu pârțag,
Măreț, confuz și vag,
De-abia-l găseai pe-o foaie, când te-apucase noaptea,
La pagina din carte a patruzeci și șaptea.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi