La treabă - Tudor Arghezi

Încă o dată Făt-Frumos,
Și-a smuls din grinda casei spadă,
Arc bun și buzdugan mai noduros,
Să dea din munte namilă grămadă.
Singur, orbește-n ceasul rău,
Simțindu-se-ntărit ca de-o solie,
Cu o chemare din pământ și hău,
Pe care o-nțelege și n-o știe,

Se puse-n calea negurii cu coarne
Și găurindu-i pântecul în smîrc
Și împlinindu-i sabia în carne,
Au curs din ea otravă, muci și spârc.
În tăvăleala șarpelui cu zeci
De căpățâni și ghiare uriașe,
Era să-și piardă zilele de veci,
Mușcat de scut, de piept și de cămașă.
Când a căzut, dihania a dat
Un vuiet care încă mai răsună,
Că muntele pleșuv a tremurat
Și cu văzduhul lumii dimpreună.
Urletul fiarei a mutat din loc
Cremenea stâncii, brazdele și marea.
Dar Făt-Frumos avu și-acum noroc
Și se-mplini de-a-ntregul ei chemarea.
Și isprăvind, sfios se-ntoarce-n sat.
Se-ascunde, chibzuind ce să mai facă,
O ciutură mai mare de-adăpat
Și-un staul mai ca lumea, pentru vacă.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.