Osânda nu se schimbă, e pe viață.
Domnul mi-a pus alăturea o ceață,
Și-un puț adânc, răzbit într-alt tărâm.
Să sec izvorul, ceața s-o dărâm;
Căci mântuirea mea pentru o viață nouă
Era să le sleiesc pe amândouă.
- <<Când ostenești, - mi-a spus, - de una.
Cealaltă e alături totdeauna.
Adâncul odihnește de înaltul
Și vei fi rând pe rând tot altul.>>
Și m-a bătut pe umăr și s-a dus
într-alte zări, încolo, prin apus.
M-am bucurat cu inima, vezi bine,
Că
Domnul are-ncredere în mine.
Atâta dar și-atâta har
Nu se putea să fie în zadar.
Și am rămas în tot puștiul mare.
Singur, pe-o măgură călare.
Cu brațele sumese și cu scule
Și cu nădejdi aprinse îndestule.
Domnul gingașul și milosul foarte
Avea de dat porunci și-ntr-altă parte.
împărăția fiindu-i fără de sfârșit,
Și-n bunătatea lui având de miluit
Cu sfintele-i hatâruri și pomeni
Și alți aleși dintr-alte neamuri de moșneni.
Mi-am încercat uneltele cu mâna,
Am măsurat cu ochii și ceața și fântână.
Una ducea în slavă, și alta, jgheab și văd,
Se scobora prin cremene în
Iad. Eu, ceața o s-o surp cu târnăcopul.
Și apa o s-o scot cu năpârstocul,
Și după ce le sfărâm și le sec
îmi iau calabalâcul meu și plec.
Cât o să ție asta ? Hai, să zic, o lună
Și gata. Și-am făcut o treabă bună.
Poate să fie lucru mai frumos
Decât să lași frânghiile în jos,
Și negura să o desfaci subțire
în jurubițe, ițe, fulgi și fire?
De vreau, o țes velințe și plocate
Și-o fac zuvelci și scoarțe-mperechiate
Și, de voi da-o, negură, deoparte,
Se va vedea și dincolo de moarte.
Și-o să mă duc să caut pe
Domnul preamărit
Și o să spui: - <<Eu,
Doamne,-am isprăvit.
Vrei să-mi mai dai o-ncredințare ?
De-orice destoinicii mă simt în stare.
De-aci nainte somnul meu înțarcu-l
Și-aș doborî și stelele cu arcul.>>
Dar ciutura, când fuge pe frânghie,
Am așteptat-o ani și ani să vie
Și s-a întors de prin adâncuri goală.
Izvorul nu-și dă undă și mă-nșală,
Și plinul ei se scurge printre doage
Și nu vrea să ajungă la gura cui o trage,
Să-i soarbă clocotirea, de care-i însetat.
Nici muntele de ceață nici nu s-a clătinat.
Precum a fost poruncă și fuse legământul. Cine și-l calcă,
Domnul, sau robul lui, cuvântul ?
Credeai să se găsească un prost atât de prost,
Să găurească vântul ? -
Acela eu am fost.
Tu, suflet, nu-ntreba, nemântuit,
Care din cei doi semeni te-a mințit.
Domnul din ceruri, bun, său
Necuratul. Că-ți mai sporești osânda și păcatul.
Distribuie: