Gura lumii - Tudor Arghezi

Măgarul, călărit de un unchiaș.
Îl duce fiul de dârlog.
Și nici nu au intrat încă-n oraș,
Ca trei muieri, cam slobode, mă rog,
Îi dau cu tifla:
- "Cum? Nu ți-e rușine?
Să-ți lași copilul desculțat pe jos
Și să te care el pe tine?
Și mai și râzi, bătrâne puturos?"

Bătrânul n-are ce să spuie
Și, ocărât cum fuse în zadar,
Oprește-n loc, descălecă și suie
Numaidecât băiatul pe măgar,
Și ia dârlogul, ca să-l ție el.
Gîndindu-se la cele întâmplate,
Unchiașul cam slăbuț și mititel,
O ia scâlciu prin târg cu greutate.
Dar doi moșnegi înjură pe băiat:
-:Îți șade, nesimțitule, frumos
Să stai acolo cocoțat
Și lași pe taică-tu pe jos?"
Băiatul sare iute de pe șa.
Și tatăl și copilul se-ntrebară:
-" Ce facem de ne-o merge tot așa?
Cu o găină-n traistă
La târg nu-i mare treabă.
Dacă știam, ai dracului să hie
Și ochii să le iasă,
Nu mai plecăm cu noaptea-n cap, Ilie
Mai bine ne-am întoarce, băiatule, acasă."
Se chibzuiesc, mai stau, se mai frământă,
Se uită înainte și-napoi,
Și cu nădejdea târgului înfrântă,
Încălecă măgarul amândoi.
Da o nevastă și un gospodar
Îi întâlnesc pe drum, la o răscruce.
Și-i plâng : - "Nenorocitul de măgar
S-a-ncovoiat și nu mai poate duce."

Mai rămânea să facă o-ncercare,
Să ia de-acuma dânșii măgarul la spinare.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi