Evoluții - Tudor Arghezi

Pământul antic s-a civilizat.
Nici nimfe, nici naiade, nici sirene.
Crucificate ritmic și alene în așternutul undei ondulat.
Pe coaja bulevardului de smoală.
Subt ochii guarzilor, în cete,
Nepoții lui
Orfeu se duc la școală
Cu plăcile de piatră cu burete.
Toți, abdicați din funcția divină.
Au renunțat la slăvile eterne.
Apolo-i profesor de mandolină,
Pan lecții da. de limbile moderne.
Hercule-i petrolist dactilograf,
Și
Joe însuși, farmacist de treaba.
Servește-n cutiuțe la tarabă
Câte un hap. câte un praf.
Odinioară, ne soseau prin curte
Și stau de vorbă-n cântece cu noi,
îngerii mici cu aripile scurte
Și sfinții candizi în stihare noi.
Și câteodată, seara, prin grădină,
Se năruia rănit din zbor
Câte-un serat'cu mâna la picior,
Ciocnit în aer
cu-o albină. Dar la fereastra staulului, sus,
De câte ori, oprindu-ne, din grabă,
Nu am zărit lumina lui
Isus
Și-am auzit că vocea lui ne-ntreabă? Pavel din
Tars e-acum zaraf sărac,
Și
Chrisostom băiat de prăvălie. Iar
Sfântul
Duh, închis în colivie,
Făcutu-s-a pui mic de pitpalac.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi