Copil din flori - Tudor Arghezi

Erai o scamă-n haos, plutită la-ntâmplare.
Suflat de-o adiere că dintr-un puf de floare.
Între-ndoieli trecute, uitări și presimțiri,
Ți s-a-mpletit ursită să ții de două firi.
Când ești ce nu fuseseși, când pari a fi și tu,
Și nentrerupt te clatini între ba da și nu.
Încredințare dârză o zi, și-o zi tăgadă,
În lupta ta cu tine ești unul și-o grămadă.
Acelorași cuvinte le dai alte-nțelesuri,
Eresuri în credință, credința în eresuri,
Și nu e de mirare că ești cum te arăți,
Cusut în lung, din creștet, din două jumătăți.
Căci toate ale tale sânt gemene perechi,
Tălpi două, două brațe, două urechi ;
Dar când învălmășeala simțurilor te fură,
Ca să le spui trunchiate nu ai decât o gură.

Tu te deschizi ca ușa, lăuntru și-n afară,
Cobori și urci în tine ca printr-un turn o scară.
Ea singură scoboară și suie în spirală,
Ori că o umblă pasul, ori că rămâne goală.
Ești o făptură-ntreagă, te-ntrebi, sau de pripas ?
Ai căutat cu șoapta din ce părinți te-ai tras,
Din oameni, din nenuferi, din șoimi ? într-adevăr,
Tu te găsești cu vremea și semenii-n răspăr.
În viscole și gloată, fugar și dușmănit,
De câte ori nădejdea de om nu ți-a murit !
De câte ori n-ai plâns
Și zvârcolit ca rima te-ai înnodat și strâns !
Și te-ai ascunde iarăși. ți-e frică ? ți-e rușine ?
În liniștea, oprită ca un suspin de cine ?
Te scormoni toată vremea să afli, să-nțelegi.
Te-ncredințezi aproape, te răzvrătești și negi.
Îți mai lipsea din tihnă, în suferința minții,
Să cauți străbunii și să-și găsești părinții.
De tânăr ești mai vârstnic, mai trist, ca un bătrân.
Eu știu ce-ți trebuise de-o vreme : un stăpân.
Te-ai fi simțind cu tine mai viu și împăcat
Să te cunoști odrasla de zmeu sau de-mpărat ?
Din ce-mpărat și-anume din ce împărăție,
Crezându-ți cuvenită coroana ei și ție ?
Destoinicia minții n-ar fi putut să iasă
Decât dintr-o-ntrupare domnească de mireasă?
În ce împărăție și-n ce fel de hotare
Stau scaunul și zmeul cu spada-n cingătoare ?
Și ți-ai aflat stăpânul și-obîrșia-n sfârșit ?
Profeții dintr-o carte, citiși, te-au lămurit ?
Îngenunchiat pribeagul și dosădit în rugă
Se teme că e slobod și se dorește slugă ?
Nu-i scris măcar stăpânul ales de voie bună
Și slugă prietenie să ție împreună.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi