Făptură-ndură-te-mprejuru-mi în fiecare ceas întreagă,
Acoperă-mă-n flori și iarbă, ca un bordei,
Fără să-ncerce mintea mea să te-nțeleagă,
Silește-mă să te visez de-a pururi și să te cânt în cor cu-ai mei,
Trimite-mi păsări la fereastră și rândunele ziditoare
Să-și puie cuiburile-n streașină subt paza gândurilor mele.
În puful nopții adunate, dintre cămin și-nvelitoare.
A și venit în colțul casei ochiul de-argint al unei stele.
S-au strâns copacii-n față porții ca niște domni veniți pe jos,
Poftește-i, vântule, să între și să se-așeze-n câte-un jeț,
Să-nu povestească toată vremea ce s-a-ntâmplat cu Făt-Frumos,
Căci vârful lor cunoaște viața și-a celui mai smerit drumeț.
Învață-mă, făptură, limba cu care floare și gândac
Stau înțeleși în taina ierbii și se-nțeleg cu necuprinsul,
Și-nțelepciunea unui nufăr răsfrânt și oglindit în lac.
De ce-aș simți că suie vremea și n-aș opri-o pas cu pas,
Să văd că singură din urmă îmi dă năvală și mă curmă,
Când mi-ar ajunge, la suișuri, un bob de trup, un fir de glas
Și-un crin, în fundal cu-o piatră scumpă, să-mi fac din el un cuib curat?
Distribuie: