Buruiana nu știu care - Tudor Arghezi

Buruiană, nu știu care
Ți-i porecla de născare
Și nici nu vreau să ți-o știu.
Știu că ești pământul viu
Și că, orișicum, tu crești
Făr-a ști cum te numești.
În fiștecare sat
În fiecare urzică
A pus Domnul o mărgică
Și-a croit tulpini și floare
După soiuri de tipare
Cu osârdnică migală,
Să nu stea țărână goală.
De folos ori nefolos
El vrea-ntâi lucru frumos.
Dintr-o îngustime-a stofei
A scos crinii și cartofii.
Cu același fir de ață
Țese, prinde și agață,
Și la fel, cu-aceeași râvnă
Că scoți floare, că dai țâfna.
Omul însă, căpcăun,
Vrea frumos numai ce-i bun,
Împărțind pe câte toate
Sunt, în feluri de bucate,
Judecata i-o dă gura
Și-i dă lingura măsura.
Nu-i frumos la el ceva
Care nu se poate bea
Și nimic bun și curat

Nu-i, ce nu e de mâncat.
Buruieni cu fir aprins,
Nu vă caut după lins,
Spicul nu-l aleg cu must
Și nici ghimpii după gust.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.