Biserica necunoscută, cu hramul șters, cu vârful rupt,
Cu turla leșinată-n aer, se înconvoaie-n osteneală,
Și streșinilor,-i adăposturi de cuiburi, prinse dedesubt,
Păzesc și-a îngerilor palizi închipuită poleială.
Un tei acoperă cu frunză șindrila sfântului locaș.
Un preot cânt liturghii, bătrân și gârbov, în veștminte,
Pentru creștinii și paginii acestei margini de oraș
Și pentru câți, după pomelnic, își mai aduce, știrb, aminte.
Tu n-ai de piatră decât semnul unui mormânt de domnitor,
De niciun stil arhitectura ta nu râvnește ca să ție.
Zidită-n lut, din grinzi și bârne, și povârnită de pridvor,
Istoria și arta nu stau auzul să și-l plece ție.
Dar el, oltean cu coșuri pline și cu balanță fără greș.
Întârzie din drum la tine, când drumul lui spre tine duce.
Ia cobilița din spinare, cu coșurile de cireși,
O pune jos și, cu sfială, scoțând căciula, face cruce.
Distribuie: