Arheologie - Tudor Arghezi

Sufletul meu își mai aduce-aminte
Și-acum și nencetat, de ce-a trecut,
De un trecut ce mi-e necunoscut,
Dar ale cărui sfinte oseminte
S-au așezat în mine făr'să știu,
Cum nici pământul știe pe-ale lui,
În care dorm statui lângă statui
Și-i zăvorât sicriu lângă sicriu.

Un murmur nentrerupt, de epitafe,
Cari mai străine, care mai sonore.
Prin aer, timpu-i despărțit de ore,
Ca de mireasma lor niște garoafe.
Tăcerea vocile și le-a pierdut,
Care-o făceau pe vremuri să răsune.
Aud țarina doar a vocilor străbune,
Cum se desface, cum s-a desfăcut.

Și câteodată, totul se deșteaptă,
Ca-ntr-o furtună mare ca tăria
Și-arată veacurile temelia.
Eu priveghez pe ultima lor treaptă.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.