tristeți în echilibru

Autor:Ursu Marian Florentin


Adăugat de: Ursu Marian Florentin

marți, 24 decembrie 2019

-îmi place cum mă atingi pe frunte
cu cearcănele tale de singurătate,
frumusețea ta e adevărată
îți spuneam eu printr-un pahar
de sticlă
-femeile sunt ape înșelătoare,
răspundeai tu
desenând ceva cu picioarele prin aer

-cine suntem noi de fapt
unul pentru altul,
întrebam privind Luna
dintre cearceafurile tale
de hârtie creponată,
două tristeți ținându-se în echilibru,
doi nebuni la aceeași masa de piatră?

sângele rămas după arderea
pe rug a tăcerii?

tu îmi spuneai calmă
de deasupra orașului vechi
- suntem doar niște nori care se întrepătrund
fără întoarcere
în liniștea celor patru pereți
dintre brațele tale


vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.