Împreună - Traian Demetrescu

Pornit-au inimi singuratici
De tineri şi fecioare,
Să dea de urma fericirii,
În lumea asta mare.

Şi fiecare se pierduse
Pe-un drum deosebit,
Deşi spre fericire nu e
Decât un drum menit.

Şi singuraticile inimi
În lunga rătăcire.
Pierit-au multe... şi nici una
N-a dat de fericire.

Din stolu-ntreg doar două inimi
În goana lor nebună,
Au întâlnit-o, — dar acelea
Merseseră-mpreună.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Traian Demetrescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.