Coboară din soare,caleaşcă de aramă
cu biciul de foc şi murgi fără seamă
pârjoleşte câmpuri,dansând fără teamă,
cu sufletul cald,cu sufletul rece,
arde orizontul ,când biciul ei trece...
Loveşte în visuri pierdute în vară,
dă amăgirii un sculptor de seară,
palatul e-o stâncă,coroană e bruma,
visul este ploaia,răzbunarea furtuna,
iubirea e vântul ce bate întruna!
Se-aşează peste lume cu o cadenţă vie
muşcând frunza verde ,cu straiul de gheaţă,
Eşti tu,bună doamnă!...
Toamnă !...Eternă nostalgie!
Treci peste umbre ,cu corpul de ceaţă
amiaza te prinde-n veşmântul de-aramă
o fiică pierdută în strugurul din vie
pierdută în lanuri de plină bogăţie,
cu biciul de foc şi murgi fără seamă,
esenţa vieţii o faci atât de vie,
iubirea se naşte eternă făclie,
din stelele nopţii,ce cad în dimineaţă
frunza de vie o pictezi ruginie,
cât zgomot de păsări ,câte linişti în ceaţă!
Eşti tu ,bună doamnă!...
Toamnă!...Eterna nostalgie!
vezi mai multe poezii de: Lucian Tatar
Detalii poezie:
Distribuie pe: