Timpul rugăciunii

Autor:David Daniel Adam


Adăugat de: Daniel Adam

luni, 05 octombrie 2020

Mă gândesc uneori, cum
ne arătăm lui Dumnezeu, când
ne rugăm dimineața și seara
cu părul răvășit, cu ochii umflați
de somn sau de plâns, cu fețele
mototolite, cu hainele de noapte
aruncate neglijent pe noi,
deseori fără chef, obosiți, triști,
supărați, neliniștiți, imbufnati;
Totuși, El zâmbește tăcut ca un tată
obișnuit să ridice poverile noastre
atârnate ca niște ghiozdane grele
pe umerii noștri firavi de copii.
Și când o blândă adiere de vânt
ne mângăie frunțile încrețite,
ne amintim că ne-a spus
să venim la El noi toți
cei trudiți și împovărați
și El ne va da odihnă.


vezi mai multe poezii de: Daniel Adam


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCLI.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.