Maria - Taras Șevcenko

Tu singură-ai rămas, străină,
Amară sub amarul cer,
Sărmano, soarta îţi e haină!

Lipsiţi de duh şi-nspăimântaţi
Fugiră fraţii de furtună
Şi tu a trebuit să-i cauţi
Şi să-i aduni iar împreună.

Şi noaptea-n jurul tău au stat
Să-ţi plângă, Maică Preacurată,
De spaima lor i-ai scuturat
Ca de o pleavă blestemată.

Şi, Maică Sfântă, iar la loc
Ai pus nădejdea să se-mbrace
Cu visul tău, cuvânt de foc,
În sufletele lor sărace.

Şi le-ai turnat cuvântul sfânt,
Să prindă-n inimă tărie.
O, pentru sfântul tău cuvânt,
De-a pururi laudă, Marie!

Bărbaţii sfinţi, pe drumul lung,
Cuvântul l-au purtat în lume,
În numele acelui prunc
Pe care l-ai născut anume.

Şi adevăr au răspândit.
Tu, sfântă mamă între mame,
Sub gard, mâhnită, ai murit,
De chin sfârşită şi de foame.

Amin!
............................

Călăii faţa ţi-o scuipară
Preabuno, şi te ruşinară.
Cu aurul cuprins de pară
Te-ai re-nnoit în oameni iară,
În suflete de robi, curate,
Sărace şi îndurerate!

Adăugat de: alexdragos

vezi mai multe poezii de: Taras Șevcenko