tăcând

Autor:Ursu Marian Florentin


Adăugat de: Ursu Marian Florentin

vineri, 29 noiembrie 2024

TĂCÂND

de Marian Florentin Ursu


*

Tu îmi numărai
căderile în întunericul
din mine,
iar eu îţi tăceam amurgul
prin halouri de sticlă,
îţi tăceam până şi
îmbrăţişarea
strivind strigătul,
de teamă
că n-ai să te mai priveşti
niciodată în irisul meu
tremurând,
apoi ne întristam amândoi
în umbra anotimpurilor

Tu îţi pieptănai visele
din vis
în oglinda somnului meu
iar eu nu mai ştiam
de ce se risipeşte orizontul
crepuscular
în urma ta
tăcându-mi amintirile
atât de acut,
ca în urma zborului
de pasăre


vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Singurătate
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CDVVII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.