Cântarea care n-a fost spusă - Ștefan Petică

Cântarea care n-a fost spusă
E mai frumoasă ca oricare,
Misterul ei e o beţie
De voluptoasă-ndurerare.

În nota sfântă care piere
În tremurările sfioase
A unor rugi de Magdalene
Curg clare lacrimi preţioase

Dar în cântare fără nume
Ascunsă-n negrele vioare,
E-o tragedie tăinuită;
Plâng albe vise morte-n floare.

Tristeţea lor neprihanită
Atât e de chinuitoare
Că pune-n suflete pătate
O mistică înfiorare.

Şi o chemare zace-n ele
De-o strobitoare nostalgie:
Tortura ei necunoscută
Este suprema poezie.

Şi cel menit sa duca dorul
Cântarei sfinte şi alese
Îşi simte inima cuprinsă
De suferinţi neinţelese.

În flacăra nemistuită
S-aprinde sufletul şi arde
Şi moare dornic de misterul
Cântării stranii de pe coarde.

Ah, când în inemi sbuciumate
Orice dorinţe-ncet se curma,
Sdrobiţi vioara fermecată:
Grozav e cantecul din urmă.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ștefan Petică



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.