Laokoon - Ştefan Augustin Doinaş

De două mii de ani - cum e firesc -
e tot mai mare soclul: piețe, vetre,
cu dalele lor galbene sporesc
adăugând asfaltul lângă pietre.
Bătrânul e la fel: un urlet mut
îl ține-n umbra deasă; dintr-o parte
se vede barba care i-a crescut
cu firul alb, decolorat de moarte.
Copiii sunt mai mulți. Și vin mereu.
Ca-n vremurile vechi, când fiecare
ființă își avea destinul său
și frumusețea scrisă-n mădulare,
ei urcă și-mpietresc: sălbatic grup
în care-nchipuind prelungi eșarpe,
plângând sub daltă, fiecare trup
e sugrumat de propriul șarpe.

1965
din antologia "Alfabet poetic", Editura Minerva, 1978

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.