Se-așează anii peste noi, ca munții
peste copacii prăbușiți în văi.
Mocnește, fără aer, para nunții,
iar ploile - căzute-n jurul frunții -
carbonizează vechile văpăi.
Dar cel ce mai târziu ar sta să sape
acest cărbune tragic și vibrant
ne-ar regăsi nevătămați pe ape,
cu inimile scânteind aproape
ca două boabe mari de diamant.
Și ce frumos i-ar sta apoi să poarte
aceste nestemate fără moarte...
Din ciclul "Parabole lirice", vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000
Distribuie: