Cântec - Spiridon Popescu

Când eram puțin mai tânăr
Mă-nhăitam cu câte-o stea
Și plecam să tâlhărim
Bezna. Doamne, ce-mi plăcea!.


Stăm la pândă-n drumul mare
Și când bezna se ivea
O păleam cu sete-n frunte
Până când se prăbușea,


Îi zvârleam apoi desaga
Cu tot negru’ ce-l avea
Și-i puneam pe umăr alta
Cu grădini de crini în ea.

………………………….

La întoarcerea spre casă
O lumină ne orbea –
Crinii străluceau de parcă
De trei secole ningea.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Spiridon Popescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.