Navigând pe albiile Ridurilor - Sorin Cerin

Tăceri adânci,
prin venele cărora,
încă se mai scurge,
Sângele Zbuciumului infernal,
al Singurătății de noi înșine,
atunci când rătăcim spre Nicăieri,
ținându-ne de toartele ciobite,
ale cănilor de pustiu,
unicele care ne mai leagă,
unul de altul,
cu aburii Amintirilor de cafea amară,
ai unei Eternități de Clipă,
ce știm amândoi,
că nu se va mai reîntoarce niciodată,
navigând pe albiile Ridurilor,
Așteptărilor noastre,
Iubire.

Adăugat de: Sunshine

vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.