Poezii despre Singurătate:

IARNA MURIBUNZILOR

de Marian Florentin Ursu

Tu nu trebuie să mă mai iubeşti
lasă-mă doar să mă zidesc în tine
îngenuncheat
şi să arunc cheile în zbaterea

Noi am rămas mereu copii
Nu te mai ştiu , nu mă mai ştii
De-atunci.
Ne-am mai schimbat într-adevăr,

PRIMĂVERI REBELE

de Marian Florentin Ursu

DIMINEŢI DE CEAŢĂ


Când mie nu mi-e teamă, nici ţie nu ţi-e milă

Sunt ca o frunză pierdută în adâncul vast al nimicniciei
Ce și-a ars în rug plăcerea,
Și patima veciei...
Și sete mi-e de viață, și sete de-armonie

ÎN CEA MAI RECE PRIMĂVARĂ DINTRE TOATE


de Marian Florentin Ursu

a mai rămas iubire, a mai rămas şi moarte
a mai rămas ecoul, am mai rămas şi noi,
biletul de adio la un final de carte
şi-un tren ce se nu se-ntoarce vreodată înapoi

În mijlocul regretelor,
Singurătatea vorbește mai
Mult ca niciodată,
Infiltrată în fiecare fir

GOANĂ ÎN VÂNT


Prin livezi tac iubiri şi cireşi de amar