Poezii despre Singurătate:

Mi-e dor să caut un motiv,
De a exista într-adevăr
Și încep a deveni neproductiv
De a ta iubire eu azi sufăr.

Sunt atât de mică-n
Universul meu,
Și-i atâta zgomot,
Și mi-e atât de greu

Nu ştii, nu vrei, nu-ţi pasă
Deşi n-ai chip bonom
Dar laşi să pari frumoasă
Cu mintea de mormon.

după ce vei pleca,
eu mai rămân o clipă
în tămâia amurgului
fiindcă vreau să văd mai bine

Sunt mugurii aceștia, de gheață și de floare,
Și-un dor aduce iarnă și-o lasă-n fiecare.

Și ninge peste viață, și zările sunt sure,

când spui cuvântul depărtării,
ecouri se sparg de pământ,
luna ne seceră umbra din iarbă
rostogolindu-se prin ovale de

Și-n fiecare clipă a nopților ciudate,
În care mieii singuri, devin tot mai tăcuți,
Știu, când vuiește trenul, că ești tot mai departe,
Căci toți, până la urmă, ajung necunoscuți.

OBSESII

ne vedeam la sfârşitul zilei
într-o absidă,

NEPUTINŢA UITĂRII

după ce ai trecut, m-am gândit
că doar aerul ar trebui să mai aibă puterea

Ne-am scuturat de praful ce s-a lipit de piele
Sub ochii triști ai lunii când scormoneam în rouă
Și căutam diamante prin lacrimile grele,
Deși în jurul nostru simțeam cum iarăși plouă.