În urma toamnei, foşnet lung,
mirosuri grele de tanin,
cărări de frunze arămii,
un drum nostalgic şi blajin,
singurătate, goliciune,
cu brumă ce-n cădere-ngheaţă
şi razele de soare reci,
oprindu-se în ceaţă.
Pe verdele brumat al toamnei,
o frunză-n absolut căzută,
suflarea unui val de vânt
face mişcarea nevăzută,
cu lung suspin ce lăcrămează
în urma toamnei care pleacă,
dar mă întreb, de n-ar pleca,
de n-ar pleca şi dacă...?
Caprimulgul (un fel de rândunică de noapte) îşi construieşte cuibul pe pământ. Având culoarea maro-deschis, se confundă uşor cu o ramură de copac căzută pe jos. Acest camuflaj perfect are, din păcate, şi dezavantaje: poate fi călcat din greşeală.
vezi mai multe poezii de: sorina
Detalii poezie:
Distribuie pe: