Mândra mai era Taniusa - Serghei Esenin

Mândra mai era Taniusa, nu-i gaseai pereche-n sat,
Albu-i sarafan, la poale, cu fir rosu era dat.
Seara ea sarea pârleazul catre-o moina uneori,
Cu luceafarul, de-a mija, luna se juca prin nori.

Si-ntr-o seara, catre Tania, grai falnicul fecior:
Fericirea mea, cu bine, eu cu alta ma însor.
Fata s-a facut ca ceara, ca de frig s-a-nfiorat,
Cu cosita despletita, ca un sarpe înfuriat.

Ah, voinic cu ochi albastri, nu fi, nu fi necajit,
Am venit sa-ti dau de stire:eu cu altul ma marit.
Nu e toaca de utrenii, ci strigari de vornicei,
În carute trec nuntasii, scot potcoavele scântei.

Nu-i jelit de cuci în crânguri, ci-i bocire de sfârsit:
Tania are-un semn în tâmpla, unde ghioaga a lovit.
Fruntea alba i-o-ncununa stropi de sânge închegat.
Mândra mai era Taniusa, nu-i gaseai pereche-n sat.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Serghei Esenin



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.