Ceata, vînt, zapada si tacere - Serghei Esenin

Ceata, vînt, zapada si tacere,
Raza lunii fîlfîie tacut.
Inima c-o molcoma durere
Îsi aduce-aminte de trecut.

Spulberat, omatul se despica.
Pe-asa luna, eu, pe-ascuns iesit.
Îndesîndu-mi cusma de pisica,
Casa parinteasca-am parasit.

Iarasi sunt în locurile mele.
M-au uitat? Sau minte ma mai tin?
Stau mîhnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul meu camin.

Cusma mi-o framînt fara cuvinte,
Sufletul prin gînduri mi-l desir.
De bunicii mei mi-aduc aminte
Si de-nzapezitul cimitir.

Toti vom fi acolo... Poti sa sameni
Viata ta cu rîs sau cu tumult...
Pentru asta trag asa spre oameni
Si-i iubesc pe toti atît de mult.

Pentru asta inima mi-i moarta
Cînd privesc al anilor prapad...
Vechea casa c-un dulau la poarta,
Parca stiu ca n-am s-o mai revad.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Serghei Esenin