Sf. Kevin și mierla - Seamus Heaney

Erau Sfîntul Kevin și mierla.
Sfîntul e în genunchi, brațele-ntinse,
înăuntrul chiliei, dar chilia e strîmtă, așa

că o mînă și-o scoate afară, prin ferestruică,
țeapănă ca o grindă, iar o mierlă se lasă-n
palma lui și-și face cuib acolo.

Kevin simte ouăle calde, mica răsuflare,
căpșorul ascuns între pene, ghearele și
simțindu-se prins în rețeaua eternă a vieții,

e cuprins de milă: acum trebuie să-și țină palma
ca pe-o creangă afară sub soare și-n ploaie, atîtea
săptămîni cît s-apară micuții, să prindă aripi și să zboare.

*

Și pentru că acum toate-s doar imaginate,
imaginează-ți că ești Kevin. Cum e?
senin sau în agonie tot timpul

de la gît pînă jos, în brațele rupte de chin?
I-au amorțit degetele? Își mai simte genunchii?
sau s-a tîrît prin el pustiul, ochiul

închis de sub pămînturi? E vreo distanță în mintea lui?
Singur, oglindindu-se clar într-un rîu adînc de iubire
„Să te nevoiești și să nu cauți răsplată”, se roagă

și o rugăciune îi e tot trupul,
pentru că și-a uitat sinele, a uitat de pasăre,
și chiar lîngă rîu, i-a uitat numele.

traducere Dan Sociu

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Seamus Heaney